Loading...

Bogdan Firu

Singer Timisoara, Romania 16 Followers
Follow

Latest videos

Latest tracks

Singer
Country (Genre) 03:28 10 years ago10y
Be the first to comment
Singer
Eastern Europe 01:36 10 years ago10y
Be the first to comment

Recent blog

Bogdan Firu Apr 3, 2014

Bogdan Firu: ,,Doina bănăţeană, este cea mai frumoasă formă de manifestare sufletească”

BF cu Felicia StoianNăscut in primele zile ale lui decembrie liber, în 4 decembrie 1990, Bogdan Firu, e tânarul care s-a apucat să doinească pătimaş, impulsionat de melodiile regretatei Mariana Drăghicescu pe care le tot auzea la Televiziunea Română şi pe la Radio Reşiţa. Deşi are doar 23 de ani şi s-a apucat de muzică doar de vreo 4, Bogdan Firu, un săgetător reprezentant al Banatului de munte, adună uşor premii după premii.

,,Pentru mine fiecare menţiune reprezintă un mare trofeu. Ce bucurie mai mare decât să te prezinte într-un spectacol, cum numai ea ştie, Felicia Stoian? Ce bucurie mai mare când Felicia Stoian îmi pronunţă numele şi spectatorii aplaudă frenetic?” imi spune emoţionat Bogdan. Se consideră un mare norocos că l-a înzestrat Bunul Dumnezeu cu voce. ,,Sigur că e mult de muncă, nu-i suficient să ai voce, sunt atâtea altele pe care trebuie să le înveţi…” imi mărturiseşte tânărul Bogdan.

Student la Universitatea de Medicină şi Farmacie ,,Victor Babeş” din Timişoara în anul V, absolvent al Scolii Populare de Arte din Timişoara la clasa doamnei profesoare Carmen Popovici Dumbravă, Bogdan Firu împleteşte excelent muzica populară tradiţională bănăţeană cu medicina. L-am întrebat pe Bogdan Firu despre premiile pe care le-a câştigat în scurta lui activitate ca reprezentant al Banatului de munte în diferitele concursuri. ,, Faptul că am avut deosebita onoare de a cânta în duet alături de idolul meu şi fala noastră a bănăţănilor doamna Nicoleta Voica, pe care o iubesc şi o stimez până la neuitare, în cadrul BF cu Nicoleta Voicaemisiunii O DATA-N VIAŢĂ de la TVR1, realizată de doamna Elise Stan, prezentată de Iuliana Tudor, unde acompaniamentul orchestral a fost asigurat de către Orchestra LAUTARII din Chişinău, dirijată de maestrul Nicolae Botgros, este cel mai important premiu al meu” imi spune cu patimă de bănăţan, Bogdan. Premiul I la Festivalul Naţional ,,Mariana Drăghicescu”, premiul III la Festivalul Naţional ,,Din comoara satului”, premiul III la Festivalul ,,Topul Mărţişorului” de la Timişoara, premiul special ,,Din comoara satului” de la Ghiroda, Timiş, menţiunea I la Festivalul ,,Aurelia Fătu Răduţu” de la Bocşa, menţiunea I la Festivalul ,,Cântecul popular din ţara Zarandului” de la Moneasa, premiul special ,,TVR Timişoara” la Festivalul concurs ,,Luţă Ioviţă” de la Caransebeş. Îşi doreşte tare mult să fie şi să cânte pe aceeaşi scenă în spectacole lăngă un Tiberiu Ceia, pe care l-a avut doar ca prezentator, pe Iosif Ciocloda, pe Petrică Moise, pe Carmen Popovici Dumbravă, pe Ana Munteanu, pe Daniela Văcărescu, pe Felicia Stoian. Şi-ar dori tare mult să facă un duet într-o zi cu doamna lui profesoara Carmen Popovici Dumbravă, dar şi cu Felicia Stoian şi Maria Petchescu. ,, Sincer, eu aş face duete cu toate” îmi spune râzand Bogdan.

,,Doina bănăţeană, este cea mai frumoasă formă de manifestare sufletească, iar Doina Oilor a regretatei Mariana Drăghicescu este doina pe care cu siguranţă orice doinitor din Banatul de munte o ştie”. Datorită ambiţiilor profesionale, Bogdan Firu s-a impus repede şi-a fost remarcat de producătorii emisiunilor tv, ajungând la TVR1, TVR3-TVR Timişoara, TVR Internaţional, TVT89, Favorit tv, Etno tv, Antena 1 – Deva, Inedit tv. Povesteşte cu satisfacţie despre apariţiile pe scenă lângă Ansamblul Banatul din Timişoara, Ansamblul Doina Banatului din Caraş-Severin, despre Orchestra Naţională de Folclor Jidvei, Orchestra ,,Lautarii” din Chişinău, Republica Moldova. Imi povesteşte cu bucurie în suflet că iubeşte muzica tradiţională românească din toate zonele ţării dar cum este muzica populară din Banatul montan, nu e niciuna şi este foarte bucuros ori de câte ori primeşte o invitaţie să cânte undeva. Dacă nu este invitat, Bogdan nu scapă spectacole de gen din Timişoara atunci când nu are ore la şcoală sau practica in spital. Nu suportă prefecătoria şi nici minciuna, dar trăind cu Dumnezeu în suflet şi în gând, Bogdan este o fire veselă şi vrea să se bucure tot timpul de ceea ce-i oferă viaţa, familia, muzica. ,,Categoric doinele sunt preferatele mele, dacă s-ar putea numai aş doini, însă e evident că imi plac foarte mult si cele de joc, dar doina ocupă cel mai mare areal al inimii mele”. Are imprimate câteva piese, pe linia melodică a lui Iovi Dionisie şi texte ale doamnei Carmen Popovici Dumbravă şi în curând o să apară încă trei piese semnate Nicoleta Voica, atât la linia melodică, cât şi la texte. Mult succes în continuare Bogdan Firu şi fă-ne mândri în continuare că ni’s bănăţăni !

Dan-Alioşa Ulici

Be the first to comment

Latest photos

About Bogdan Firu

Folk

Contact